Liviu Rebreanu – Ion (1920): Personajul titular al romanului ilustrează prin biografia sa situaţia satului românesc de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, din Transilvania, aflată în momentul acela sub ocupaţie austro-ungară. Destinul personajului este urmărit de-a lungul a două volume: Glasul pământului şi Glasul iubirii.
Ion este sărac şi îşi doreşte cu ardoare să aibă pământ, să fie respectat şi iubit. El îşi îndeplineşte cu agresivitate idealul, trăind intens şi sfârşind dramatic.
Liviu Rebreanu – Pădurea spânzuraţilor (1922): este un roman despre conflictul dintre sentimentul datoriei şi cel al iubirii de ţară. Rebreanu creează aici un model de analiză psihologică.
Liviu Rebreanu – Răscoala (1932): surprinde psihologia colectivă într-un moment limită, în contextul evenimentului real de la 1907.
Liviu Rebreanu – Gorila (1938): prezintă mai ales interes documentar, deoarece transpune perioada legionară, într-o încercare meritorie de conservare a obiectivităţii de scriitor realist.
(Adaptat după Manualul de Limba şi Literatura Română, clasa a X-a, Doina Ruşti)