În abordarea unui text literar există mai multe elemente care determină natura exegezei. În funcţie de bagajul intelectual al interpretului, dar şi de gusturile şi personalitatea lui, într-un text pot fi urmărite ideile estetice, simbolurile literare, planul stilistic sau semnificaţia filozofică. Pentru a clarifica această afirmaţie oferim trei tipuri de interpretare pornind de la unul dintre cele mai discutate romane: Doamna Bovary de G. Flaubert. […]

OPINIA CRITICII LITERARE: “Flaubert nu-i demonstrează nimic cititorului său, ci, prin inventarea unei poetici a clişeului, îl pune în situaţia de a-și face demonstraţia singur. lată un alt mod posibil de a-i defini impersonalitatea, văzută de critica tradiţională de obicei dintr-un unghi psihologizant (ca impasibilitate, ca ironie, de asemenea), care nu este de ignorat, dar care nu poate da seama de caracterul specific al operei impersonale (această insuficienţă devine evidentă ori de câte ori se încearcă a se explica psihologizant sensul paradoxalei declaraţii: Madame Bovary c'est moi)" — Irina Mavrodin -Introducere... Doamna Bovary de G. Flaubert, Ed. Univers, 1979, p. 26

OPINIA ESTETICĂ: “Sunt multe opere care trateaza mai adânc problemele lui Shakespeare şi ale lui Dostoievski, dar n-au stârnit nici o discuţie, fiindcă aceste opere nu existau esteticeşte. Conținutul e pus în clipa naşterii operei de artă, nu înaintea ei. Nici un autor nu e mai îndepărtat de gândul adâncimii prin materie ca Flaubert. El e artistul pur în sensul lui Croce. Madame Bovary este tot ce poate fi mai plat sub raportul conţinutului interior şi totuşi acest roman a stârnit discuţiile cele mai variate şi a dus chiar la formularea aşa-zisului bovarism.

Iar alte opere mult mai adânci prin intenţie au rămas fără ecou. Explicaţia este că Madame Bovary există în planul ficţiunii şi are adâncimea realităţii.” - G. Călinescu - Pagini de estetică, Ed.Albatros, 1990, p. 73.

OPINIA FILOZOFICĂ: „Experienţa Emmei Bovary e una curentă: cuvintele ei nu servesc la nimic. Inutile până la disperare, ele se sparg la contactul cu interlocutorul în loc să intre în el.Vorbesc unui perete, se spune adesea, pentru a clarifica descurajarea ce te cuprinde atunci când nu eşti înţeles. [... ] Vorbind [... ] ea n-ar avea atât impresia de a vorbi unui perete, cât de a fi ea însăşi zidită, condamnată să ratifice veşnic un secret care-i scapă mereu” - Alain Finkielkraut - înţelepciunea dragostei, Ed. de Vest, 1994, p. 87)

(Adaptat după Manualul de Limba şi Literatura Română, clasa a X-a, Doina Ruşti)